Din punct de vedere religios astazi, tendintei de integrare holista a tuturor confesiunilor (ecumenismul ca manipulare), i se opune tendinta \u201cprivatizarii\u201d religiei potrivit imaginatiei si bunei placeri a individului care poate lua din mesajul crestin doar acele elemente care-i convin. Vorbim deci despre o tensiune generalizata: pe de o parte dorinta de apropiere si unificare \u00eentre conumitati de indivizi, iar pe de alta parte o ispita de individualizare, de singularizare si, \u00een mod tragic, de insingurare a persoanei umane.<\/p>\n
Acesta este contextul \u00een care lumea cauta un raspuns, mai cu seama \u00een spatiul, deja confuz, al vietii spirituale. \u00cen perspectiva sociologica, fiecare religie poate oferi un raspuns, niciodata satisfacator, cu valabilitate numai \u00een anumite circumstante: gradul de cultura, preocuparile si mai ales ierarhia de valori a comunitatii careia se adreseaza. Ca una care a constituit alternativa spirituala credibila, Ortodoxia prezinta astazi un tot mai larg interes \u00een societatile seculare, puternic dezvoltate din Occident, \u00een baza experientei ei \u00eendelungate, ignorata sau chiar ironizata de cultura tehnicista moderna. <\/p>\n
Ortodoxia a devenit cunoscuta \u00een aceste medii prin intermediul icoanei, expresia cea mai elaborata a credintei si simtului artistic al omului pentru frumos si desav\u00e2rsire. Dupa Lucian Blaga, \u201c\u2026 \u00een arta bizantina, figurile picturale sunt elementar stilizate, ritmic cladite. Prin expresia lor, figurile se declara purtatoare ale unei transcendente; un reflex de eternitate s-a cobor\u00e2t asupra lor. Un calm sever, de dincolo de lume, le patrunde. Figurile nu sunt naturalist individualizate, nici platonic idealizate, ci sofianic transfigurate.\u201d Din punct de vedere interconfesional, icoana, si \u00een general orice reprezentare, a constituit una dintre diferentele majore \u00eentre Bisericile Protestane si Biserica Ortodoxa. Astazi, aceasta diferenta de opinie nu mai exista: \u00een foarte multe dintre Bisericile Protestante exista, sub o forma mai mult sau mai putin stilizata, icoana. Au trebuit c\u00e2teva sute de ani pentru a se ajunge la concluzia ca icoana are are un rol deloc neglijabil \u00eentr-un \u00eendoit sens: este efect si rezultat al proppriei credinte, dar devine cauza si motivatie pentru credinta altora. Ea are un potential enorm pentru dezvoltarea vietii religioase, comunicarea si sensibilizarea sufletelor pentru primirea mesajului crestin, pentru promovarea spiritualitatii si pietatii. Sentimentul religios se exprima astazi sub forme artistice noi, folosindu-se tehnici noi, adaptate la structura de asimilare a generatiei prezente. Cu toate acestea, frumusetea ca necesitate si scop spiritual vine din trecut si trece \u00een viitor fara a pierde din valoare, pentru ca ea este o reflexie a frumusetii divine. <\/p>\n
Imaginea reprezentativa pentru Ortodoxie este Iisus Hristos Pantocrator sau Atottiitorul care se gaseste pe cupola sau locul cel mai \u00eenalt al fiecarei biserici ortodoxe ori pe catapeteasma; El este Cel ce priveste spre lume, o protejeaza, \u00eei da sens si speranta. Aceasta icoana a lui Hristos Pantocrator scoate \u00een evidenta doua aspecte: Imparat Atotputernic si M\u00e2ntuitor: \u201cCu ochii atintiti asupra lui Iisus, \u00eencepatorul si plinitorul credintei, care, pentru bucuria puna \u00eenainte-I, a suferit crucea, n-a tinut seama de ocara ei si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu\u201d (Evrei 12,2). De aceea crucifixul, Hristos mort sau agoniz\u00e2nd, nu ne este specific, pentru ca noi credem \u00een Hristos \u00eenviat si \u00eenaltat. Crucifixul prezent \u00een bisericile noastre are rolul sau bine delimitat dar nu ocupa un loc teologic central si definitiv, ci reprezinta un moment din actul de m\u00e2ntuire a neamului omenesc, \u00een timp ce Hristos \u00eenviat este prezenta vesnica \u00een umanitate si transcendenta.<\/p>\n
Cuv\u00e2ntul \u201cortodox\u201d \u00eenseamna \u201cdreptmaritor\u201d sau \u201ca cinsti cum se cuvine\u201d dar astazi a mai capatat un \u00eenteles: \u00een limbile occidentale el inseamna \u201ctraditionalist\u201d, \u201cvechi\u201d, \u201cacceptat\u201d, \u201cconformist\u201d, \u201cconventional\u201d, \u201ccorect\u201d, \u201cdoctrinal\u201d, \u201cobisnuit\u201d, \u201cstabilit\u201d, \u201coficial\u201d, \u201cprimit\u201d, \u201cadevarat\u201d, \u201cbine-stabilit.\u201d Din nefericire, pentru foarte multi dintre intelectualii zilelor noastre din Est sau Vest, Ortodoxia ar \u00eensemna o traditie stereotipa careia i se atribuie \u201cconservatorism \u00een materie de ritual, cult si Liturghie, radicalism \u00een domeniul doctrinei de credinta, maximalism \u00een ce priveste asceza si spiritualitatea, patriarhalism \u00een domeniul organizarii bisericesti si dreptul mirenilor\u201d. Pentru un membru al acestei Biserici, Ortodoxia este un mod de viata pastrat si transmis de 2000 de ani si valabil at\u00e2t pentru laic, c\u00e2t si pentru preot sau calugar, \u00een dorinta lor comuna dupa iubirea si fericirea vesnica. Ea este un mod noetic de relatie cu Dumnezeu, care nu este abordat nici numai cu mintea, nici numai cu meditatia pietista, ci cu inima si mintea curatite de pasiuni dezordonate. Daca acceptam ca valoare suprema si scop al vietii pe pam\u00e2nt relatia de iubire cu Dumnezeu si semenii, atunci ortodoxia este intrarea misterioasa \u00een lumea lui Dumnezeu, este \u201csolutia\u201d data de Iisus Hristos si \u00eembogatita de Biserica pentru atingerea personala a acestui ideal si \u00eentemeierea Imparatiei lui Dumnezeu aici si acum, nu \u00eentr-o lume abstracta si fantomatica.<\/p>\n
Daca am \u00eencerca sa definim ceea ce ofera caracteristic Ortodoxia fata de confesiunile crestine \u00een general, trebuie sa ne oprim asupra c\u00e2torva particularitati:<\/p>\n
1. \tCeea ce este specific Bisericii Ortodoxe este iconografia. Aceasta este str\u00e2ns legata de spatiul eclezial si viata spirituala. \u201cOmul religios – spune Dan Monahu – este, la noi, departe de a fi un personaj apartin\u00e2nd istoriei, chiar daca civilizatia contemporana lasa uneori impresia de a fi creat un om european \u201cstandard\u201d, pozitiv si ateu. In aceste conditii, spatiul eclezial nu este conservat ca document de civilizatie al unui timp revolut, ci ca spatiu activ, \u00een care imaginea joaca un rol esential. Innoirea produsa \u00een secolul al XIX-lea prin transformarea iconografiei ortodoxe \u00eentr-o viziune \u201csimplificata\u201d, clasicizanta, de factura europeana, nu a fost dec\u00e2t un hibrid ce ram\u00e2ne, indiscutabil, un document al epocii, dar care este perceput astazi ca un fenomen decadent.\u201d Icoana poarta, asadar, acest calificativ numai \u00een masura \u00een care \u00eesi \u00eendeplineste rolul pentru care a fost creata: reflex al realitatii transcendente, lume a sfinteniei, asa cum trebuie sa fie, nu asa cum este.<\/p>\n
2. Epicleza ne\u00eentrerupta sau invocarea Duhului Sfant, care a desav\u00e2rsit \u00eentemeierea Bisericii pam\u00e2ntene prin pogor\u00e2rea de la Cincizecime si care devine calauzitorul \u00eentregii vieti a crestinului ca individ si comunitate. Toate slujbele \u00eencep cu rugaciunea \u201cImparate ceresc\u2026\u201d adica invocarea Duhului de a curati mintea si inima celui care \u00eencepe o rugaciune sau o activitate cotidiana. Mai mult, \u00eensasi p\u00e2inea si vinul de la Sf\u00e2nta Liturghie se prefac \u00een Trupul si S\u00e2ngele lui Iisus Hristos numai prin lucrarea harica a Sf\u00e2ntului Duh care este invocat de preotul slujitor. El transmite harul nevazut al lui Dumnezeu \u00een viata de zi cu zi, este elementul de legatura \u00eentre aici si dincolo. Astfel, numai ceea ce este facut in cooperare cu Duhul lui Dumnezeu are trainicia colaborarii umanului cu supraomenescu. La aceasta se refera expresia rom\u00e2neasca cea mai frecventa: \u201cDaca da Dumnezeu!\u201d , \u201cDaca ajuta Dumnezeu!\u201d sau \u201cDoamne ajuta!\u201d, o invocare permanenta pe care nu o \u00eent\u00e2lnim at\u00e2t de des \u00eentrebuintata \u00een alte culturi contemporane. Duhul Sf\u00e2nt \u00eenseamna traditie si unitate a credintei de-a lungul istoriei. Traditia nu \u00eenseamna \u201creconstituirea\u201d trecutului prin mijloace arheologice, biologice sau prin deductii istorice, ci experienta aceluiasi spirit al legaturii pe care Biserica a creat-o si a \u00eentretinut-o \u00een relatia cu lumea; aceasta relatie este caracterizata prin perioade comune de criza si consolidare.<\/p>\n
3. \tCinstea deosebita acordata Sfintei Fecioare ca cea care a devenit model al umanitatii in Legatura cu dumnezeirea, prin expresia submisiva: \u201dFie mie dupa cuv\u00e2ntul Tau!\u201d Relatia pe care poporul ortodox o vede \u00eentre Fecioara si Fiul dumnezeiesc este aceeasi cu relatia dintre mama si fiu din viata de zi cu zi, din perioada arhaica rom\u00e2na; de aceea toate c\u00e2ntarile dedicate Fecioarei au frumusetea si gingasia primelor cuvinte rostite de copilul care-si iubeste mama. La randul ei, aceasta capata prerogative nemai\u00eentalnite in fata Fiului Judecator, la care devine influenta, nu neaparat pentru curatenia propriei vieti, ci pentru ca El este Fiul ei si nu \u00eei va refuza nimic din ceea ce-I cere ca mama, pentru alti oameni.<\/p>\n
4. \tCompasiunea fata de suferinta; com-pasiunea \u00eenseamna nu numai sentimentul de mila pentru cineva aflat \u00een suferinta, ci \u201cpatimire \u00eempreuna cu\u201d, identificarea cu suferinta celuilalt care devine motivatie pentru a-l ajuta. Ortodoxia este umana p\u00e2na la naivitate. Ea nu exceleaza \u00een organizarea sistemelor de ajutorare, dar \u00eendeamna pe fiecare individ sa contribuie la alinarea suferintei p\u00e2na la conditionarea acesteia de propria m\u00e2ntuire, pentru ca, dupa expresia Sfintei Scripturi, Hristos este cel care sufera \u00een fiecare om. Astfel se explica multimea saracilor si cersetorilor pe care-i descoperim \u00een jurul oricaror biserici ortodoxe. Nu este o imagine cu care sa ne mandrim, pentru ca la aceasta a contribuit \u00eentregul sistem anterior, dar este o realitate ce nu s-ar putea eradica nici macar prin lege deoarece at\u00e2t c\u00e2t crestinii vor oferi milostenie si va exista saracie, saracii, reali sau \u00eenchipuiti, vor fi acolo.<\/p>\n
5. \tIsihia sau linistirea sufleteasca, interioara \u00een meditatie si rugaciune, \u00een umilinta si recunoasterea efemeritatii propriului sine, cu rostirea ne\u00eencetata a \u201cRugaciunii lui Iisus\u201d. Foarte adeseori si eronat, aceasta practica a fost asemanata cu meditatia yoga si rostirea mantrei; exista, \u00eentr-adevar, asemanari aparente referitoare la singuratate, concentrarea propriei vointe spre meditatie, reglarea respiratiei, \u00eensa ceea ce are ea original este faptul ca scopul nu este desfiintarea sinelui \u00een nimicul originar, ci vederea luminii dumnezeiesti si intrarea misticului \u00een relatia personala de iubire cu Dumnezeu. Acest tip de meditatie nu risca sa devina nici un exercitiu psiho-somatic cu scop curativ, nici o filosofie esoterica speculativa si nici un pietism dulceag pentru ca are ca fundament adevarul revelat cu valoare absoluta: Hristos este Fiul lui Dumnezeu si are puterea si dorinta de a m\u00e2ntui pe om, daca acesta din urma o cere. De aceea isihia si pornirea spre mistica sunt echilibrate de evlavia evanghelica, sub forma \u201ciubirii dusmanilor, ospitalitatea oferita saracilor, dreptatea facuta copiilor abandonati si femeilor denigrate, denuntarea raului acolo unde se ascunde \u00een societate.\u201d Acest imbold pentru meditatie si viata spirituala intensa se datoreaza faptului ca, dupa perioada de comunism prin care au trecut tarile ortodoxe, perioada \u00een care s-a urmarit desacralizarea valorilor crestine, ignoranta religioasa, lipsa de credinta si speranta, eliminarea misterului si afirmarea materiei si ratiunii ca valori supreme, oamenii cauta o cheie spirituala pentru a descifra sensurile ad\u00e2nci ale lumii si istoriei. Lumea nu este numai materie, sau chiar daca este materie, aceasta trebuie \u00eenvesnicita prin lucrarea omului. De aceea, ortodoxia aduce un suflu spiritual mereu nou, al savoarei inefabile a rugaciunii si iubirii, al candorii omului \u00een mijlocul creatiei pe care nu trebuie sa o exploateze irational, ci sa o foloseasca si sfinteasca. Spiritualizarea istoriei este o chemare a lumii moderne, ca revers fata de idolatrizarea ei, at\u00e2t \u00een societatea globalizanta comunista dar si cea consumerista capitalista.<\/p>\n
6. Monahismul sau idealul crestin relizat prin disciplina voturilor care sunt forme de intensificare a vietii spirituale. Monahul urmareste m\u00e2ntuirea lui si a lumii prin idealul martiriului, adica asceza, renuntarea, privatiunea de tot ceea ce este material si cultivarea virtutilor sau spiritualului din sine. El nu fuge din lume pentru ca o uraste ci refuza sa devina sclavul materiei si al lumii, pe care o abordeaza \u00een mod critic pentru a o \u00eendrepta. Monahul nu se deosebeste de laic din punct de vedere spiritual sau etic, ci \u00eencearca sa intensifice \u00een sine prin rugaciune, meditatie, \u00eenfr\u00e2nare si munca, lucrarea harului lui Dumnezeu. Idealul comun al celor doua categorii este sfintenia.<\/p>\n
Fata de aceste valori si frumuseti ale Ortodoxiei, mesajul omenirii astazi este unul straniu: societatea afirma uneori despre sine ca este crestina, \u00eensa putin din viata ei dovedeste acest lucru; unele societati contemporane se auto-intituleaza non-crestine sau post-crestine. Motivul acestui fel refractar de abordare a vietii religioase sta \u00een exacerbarea rationalului \u00een detrimentul misterului, \u00een certitudinea de auto-suficienta a individului, certitudine creata si \u00eentretinuta de g\u00e2ndirea autosuficienta si materialista despre lume care ofera orice oricui, ca si de modernism: \u201cModernitatea reclama recunoasterea valorii [unilaterale] a individului si societatii, mai bine zis a autonomiei lor \u00een raport cu sistemele religioase. Stiintele exacte tin cont de aceasta autonomie a lumii sensibile, a creatiei contingente, de care au nevoie \u00een cercetarea lor stiintifica si tehnica. Cu accentul ei pe alteritatea lui Dumnezeu si pe lume ca substanta, teologia occidentala ar raspunde acestui deziderat. Concentrarea eshatologica a ortodoxiei, insistenta asupra \u201cCerului pe pam\u00e2nt\u201d acopera creatia si istoria de un val mistic, astfel ca lumea nu ar mai avea autonomia ei\u201d.<\/p>\n
Pe aceasta baza unii sociologi si oameni de stiinta au creat imaginea artificiala a unei tensiuni \u00eentre Ortodoxie, modernism si stiinta. Spunem \u201cartificiala\u201d deoarece \u00een istoria Ortodoxiei nu se cunoaste un conflict \u00eentre religie si stiinta, pentru ca Ortodoxia nu a fost niciodata \u00eempotriva stiintei si, de aceea, nu exista un Galileo Galilei martir \u00een lumea ortodoxa; cu toate acestea, deoarece ea nu exclude existenta misterului din creatie, este adeseori tratata ca adepta a anacronismului \u00een materie de stiinta. Ortodoxia este critica, \u00eentr-adevar, la adresa unor stiinte, dar numai a acelora care reclama \u201cautonomizarea secularului, lasarea istoriei \u00een conditiile ei, \u00een m\u00e2na creaturii, nu a Creatorului\u201d. Daca pentru modernism lumea \u00eenseamna numai stiinta, tehnica si activism social, pentru Ortodoxie materia, trupul are valoare soteriologica, pentru ca nu ne putem m\u00e2ntui dec\u00e2t prin trup si \u00een context material vizibil si, prin aceasta, valoarea materiei devine vesnica si inestimabila. \u00cen acest punct Ortodoxia se \u00eent\u00e2lneste cu ecologia. Din punct de vedere ortodox, secularul nu trebuie sa se deosebeasca de sacru, ci sa se \u00eembine si sa se \u00eenmanuncheze pentru a da sensul plinatatii vietii. <\/p>\n
Religiozitatea se manifesta acum sub doua forme: indiferenta individualista in care crestinul este preocupat numai de propria credinta si credinta exprimata agresiv, prin forme violente sau extremist-fanatice. Daca ortodoxia s-ar manifesta sub astfel de forme, in primul caz s-ar reduce la individualizare si disparitie, iar in al doilea s-ar transforma \u00een secta. Pentru ca \u00een conceptia crestina ortodoxa crestinul fara o comunitate de iubire nu este un adevarat crestin, ea tinde sa pastreze echilibrul \u00eentre a conserva si transmite valorile autentice traditionale si a evita comportamentul sectar, exclusivist. In acest fel, ortodoxia devine marturisire, nu \u00een primul rand a cuvantului, ci a fiintei, caci crestinul este potential imaginea lui Hristos.<\/p>\n
In general, Ortodoxia nu este preocupata de parte, ci de \u00eentreg; ea nu este un sistem filosofic ce depinde de faima unui anume teolog, la un moment dat in istorie, ci un mod de viata trait si recomandat tuturor membrilor acestei biserici. In Biserica ortodoxa nu a existat niciodata un Toma d\u2019Aquino, Karl Barth, Friedriech Schleiermacher, Hans K\u00fcng, J\u00fcrgen Moltmann sau altii, pentru ca accentul nu a cazut niciodata pe teolog si creatia lui celebra, pe care urmasii o studiaza, ci pe comunitatea care formeaza teologul si relevanta teologiei lui pentru viata crestina. Adevaratul teolog este cel care traieste ceea ce scrie si scrisul transmite mai mult decat \u00eentelesuri: transmite semnificatiile care depasesc hotarul cuvintelor, care vin direct din inima si trairea personala a autorului la sufletul cititorului; aceste semnificatii sunt doar umbrite de cuvinte, pentru ca cititorul intra \u00een rezonanta nu cu conglomeratul de cuvinte, ci cu spiritul care l-a animat si l-a calauzit \u00een scriere; de aceea, adevaratele carti teologice nu cad in desuetudine. Aceste remarci sunt valabile si pentru pictor sau restaurator.<\/p>\n
Am afirmat aceasta pentru a \u00eentelege mai bine ca pastrarea si restaurarea valorilor ortodoxe este o datorie morala si m\u00e2ntuitoare pentru fiecare membru al Bisericii, fie ca este credincios laic, preot, calugar sau specialist. Mai mult, motivatia prima a acestei lucrari nu este responsabilitatea fata de un patrimoniu religios \u00een primul r\u00e2nd, ci fata de propria constiinta si de propria m\u00e2ntuire. In timpul dicaturii, patrimoniul bisericesc iconografic a suferit mutilari pentru ca multe dintre lucrarile de restaurare nu si-au \u00eendeplinit rolul, acela de a reda operei \u201cstarea sa primitiva, adica de a o face proprie pentru destinatiunea ce trebuie sa i se dea\u201d; o biserica transformata \u00een muzeu nu este un monument restaurat integral, pentru ca a fost abuziv privata de rolul pentru care a fost creata; la fel, icoana aflata \u00eentr-un muzeu nu se mai poate numi la propriu icoana pentru ca rolul ei a fost redus doar la a induce o emotie artistica de moment: \u201cContemplata doar ca opera de arta, imaginea manifestata prin icoana, de pilda, este degrevata \u00een mod pagubitor de functiunea ce articula c\u00e2ndva toate \u00eensusirile sale \u00eentr-un discurs surpaestetic, neechivoc si coerent: cel teologic\u201d. Astazi, \u00een timp de libertate, se lucreaza ca patrimoniul bisericesc sa fie \u00eembogatit: se construiesc biserici, se picteaza si se restaureaza. Insa paralel cu aceasta, nu mai este un secret ca patrimoniul este jefuit, exploat\u00e2ndu-se ignoranta unora pe de o parte si lacomia si lipsa de scrupule a altora pe de alta parte.<\/p>\n
In perspectiva rolului pe care preotul trebuie sa-l joace \u00een promovarea si pastrarea artei ecleziale autentice este demna de mentionat o remarca din revista \u201cLumea noua\u201d, anul VIII, nr. 11-12, din 1939, pp. 262-263, facuta de profesorul M. Manoilescu: \u201cDaca de la razboi \u00eencoace s-a facut \u00een tara noastra un progres moral vizibil, este desigur \u00een redesteptarea sentimentului religios la clasele superioare, iar aceasta redesteptare este datorata unei echipe de intelectuali fanatici ai ortodoxiei, \u00een frunte cu preotii teologi.\u201d <\/p>\n
In multe instante, astazi, apelam la modelul interbelic. Personal, doresc ca si astazi sa se poata scrie astfel de cuvinte despre preotimea rom\u00e2na: preotul carturar, bine documentat si preocupat de diferitele aspecte ale vietii cultural-spirituale poate sa devina din nou ideal si exemplu pentru societatea rom\u00e2neasca, asa cum a fost si \u00een trecut. Dar, daca preotul are nevoie de o mai profunda educatie artistica, nu este mai putin important ca si laicul sa aiba o mai bogata cultura teologica, viata de rugaciune si spiritualitate autentica. Aceasta pentru ca educatia nu trebuie sa se restr\u00e2nga numai la un cerc restr\u00e2ns de specialisti sau numai la personalul clerical, ci la toti cei implicati \u00een viata religioasa a unei comunitati, care folosesc bunurile patrimoniale ca bunuri comune. Educatia deplina \u00een acest sens, credem ca trebuie sa vizeze trei aspecte: de informare (pentru toti membrii Bisericii), de formare (pentru specialisti si personalul clerical) si mai ales de transformare (pentru toti), ca o \u00eencununare a primelor doua. Biserica este un loc al credintei: ea aduce aminte celor ce o privesc de credinta si de rolul ei, fie ca sunt credinciosi sau necredinciosi. Biserica este oglinda satului sau a unei comunitati. De aceea o biserica \u00eengrijita, pe l\u00e2nga bunul renume pe care-l aduce parohiei, dezvolta interesul si dragostea pentru rugaciune si vorbeste cu o mai mare forta despre Dumnezeu.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Din punct de vedere religios astazi, tendintei de integrare holista a tuturor confesiunilor (ecumenismul ca manipulare), i se opune tendinta \u201cprivatizarii\u201d religiei potrivit imaginatiei si bunei placeri a individului care poate lua din mesajul crestin doar acele elemente care-i convin. Vorbim deci despre o tensiune generalizata: pe de o parte dorinta de apropiere si unificare […]<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[62],"tags":[],"class_list":["post-221","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-articole"],"_links":{"self":[{"href":"http:\/\/dansandu.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/221","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"http:\/\/dansandu.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"http:\/\/dansandu.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"http:\/\/dansandu.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"http:\/\/dansandu.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=221"}],"version-history":[{"count":5,"href":"http:\/\/dansandu.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/221\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":226,"href":"http:\/\/dansandu.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/221\/revisions\/226"}],"wp:attachment":[{"href":"http:\/\/dansandu.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=221"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"http:\/\/dansandu.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=221"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"http:\/\/dansandu.ro\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=221"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}