O lume aparte, cu o cultura diferita de noastra, in “cercul de foc” al Pacificului, unde placile tectonice se intalnesc si scutura din cand in cand pamantul din strafunduri, Insulele Filipine sunt un loc unde poti invata multe despre valoarea vietii si neasteptarea mortii. A fost ca un cosmar: un zbor interminabil, dupa care esti expus unor realitati greu de imaginat, cu oameni care sunt incarcerati sub acuzatii false, cu tarani care traiesc sub limita saraciei, cu drepturi elementare incalcate si abuzuri ale factorilor de ordine (in special armata), cu sechestrari mascate, ucideri extrajudiciare si intimidare, unde saracia este vizibila la tot pasul iar traficul de persoane e folosit la cresterea PIB-ului.
Ca “scrisori vii” (II Corinteni 3,3), o delegatie din care a fost sa fiu parte, a participat la o vizita de solidarizare cu victimele acestui regim emergent, atat de asemanator instaurarii unui sistem totalitar ca cel comunist. Ca in filmele cu “baieti rai”, oamenii sunt inchisi in custi la vedere, pe etaje, lipsiti de spatiu, agatati cu mainile pe barele de fier, dorind sa vorbeasca si sa vada pe alcineva decat “fratii” incarcerati. Din mai mult de 600 de detinuti, numai vreo 65 aveau condamnare definitiva. Celalti erau “suspecti” ca nu sunt de acord cu noua oranduire, sunt leftisti sau apartin unor fantomatice grupari teroriste. Cei mai cunoscuti opiniei internationale sunt “Morong 43”, un grup de 43 de barbati si femei (un medic, asistenti medicali si sociali), care au fost acuzati de detinere de arme si explozivi in urma cu 8 luni, inchisi fara judecata si fara condamnare. Doua doamne au nascut in puscarie, un baiat si o fetita: baiatului i-a fost dat numele “Morong” (locul de detentie), iar fetitei numele “Puscaria”.
Valoarea vietii e mica aici, motiv pentru care Bisericile au facut un front comun: sa lupte pentru viata si demnitate umana, pentru respectarea drepturilor persoanei umane. In viata de zi cu zi sunt calzi si amabili, zambesc si intra usor in discutie, vorbesc toti engleza, toate dialectele fiind masiv influentate de engleza, pentru ca au fost multa vreme proprietate americana.
Ce ne-au cerut Bisericile filipineze? Sa ne solidarizam, sa spunem lumii si sa ne rugam pentru ei. A fost o lectie, in care am vazut pentru prima data cum fiinte plapande, femei de statura mignona, sub 25 de ani (cea mai tanara detinuta inca nu avea 18 ani cand a fost incarcerata), care se comporta cu demnitate. Arata ca martirii crestini, zambesc si ii incurajeaza pe cei care le viziteaza in loc sa fie invers, canta cantece de speranta si credinta in Dumnezeu, iar daca asteapta sa fie eliberate, o fac pentru ca “pacientii au nevoie de ele”. Fiecare clipa aici trebuie traita intens, poate fi ultima, iar moartea vine prea repede, printre miliardari si cersetori, facandu-si implacabil “treaba”.
Superb comentariu, datorat unei experiente unice si foarte riscante! As putea spune chiar “terifiante”, tinand cont de faptul ca ai vizitat si inchisoarea aceea groaznica
Imi pare ca civilizatia noastra are multe paradoxuri- citez doar doua, din motive de timp: in Filipine oamenii nevinovati si binevoitori sunt inchisi in custi, fara prea multe sanse spre libertate, in schimb la noi, toti incapabilii,agramati imbecili si corupti o duc foarte bine, ba chiar fac si legi de care te apuca rasul-plansul…O fi “teroarea armata” din lumea a treia ingrozitoare…dar cum s-ar putea eticheta decat ca un genocid barbar faptul ca batrani neputinciosi, care au contribuit o viata din salariu in speranta unei batraneti linistite sunt spoliati, ca mame cu copii mici sunt lipsite de posibilitatea de a-i ocroti si ingriji catva timp, ca tineri licentiati nu-si gasesc un loc de munca- decat ca si “confectionera”, caci astae oferta..Ce sa mai zic de copiii abuzati, martirizati, de animale maltratate pana la moarte…fiinte absolut neajutorate, de care semenii nostri, ROMANI,sunt responsabili.
Solidarizez cu toti nevoiasii si oprimatii de pe planeta, dar sincer , ma doare cel mai mult de ai mei, cei de-alaturi.Mi-ar placea sa se mai nasca un erou national,cum citeam in carti de istorie, caresa polarizeze pozitiv vointa natiei, dar ma tem ca Romanica noastra nu mai poate zamisli prunci sanatosi -politiceste. Ce pacat!
Si totusi- ce-i de facut?!