Duminica a IV-a dupa Rusalii
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Duminica a II-a dupa Rusalii
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Hristos S-a inaltat!
Din noaptea Invierii, crestinii se saluta cu formula “Hristos a inviat!”, respectiv “Adevarat a inviat!”, pana la sarbatoarea Inaltarii Domnului la cer, la 40 de zile dupa Pasti. Uneori, intre Inaltare si Cincizecime, unii crestini folosesc salutul “Hristos S-a inaltat!”, respectiv “Adevarat S-a inaltat!”
Aceasta practica, pioasa si reverentioasa in sine, nu are suport biblic si traditional, ci reprezinta doar o extensie care mai degraba ne poate conduce la a diminua importanta Invierii, ca eveniment central si mantuitor pentru omenitate si pentru viata individual. Cum asta? Simplu pentru ca Inaltarea este urmarea “naturala” a invierii si nu ne surprinde; Inaltarea nu a fost contestata de nimeni si nimeni nu s-a indoit de ea; Inaltarea s-a facut IN FATA Apostolilor, nu tainic, in miez de noapte ca Invierea. Se stie ca primii care s-au indoit de Inviere au fost insisi ucenicii: nu au crezut-o pe Maria Magdalena, nu le-au crezut pe femeile mironosite, Toma nu i-a crezut pe Apostoli etc. Toate relatarile pareau fantasmagorice. Invierea a fost evenimentul care a fost transmis prin viu grai, de la om la om, fara dovezi si trebuia repetat pentru a confirma ca cel ce primea mesajul accepta marele eveniment.
Crezul se încheie cu afirmarea credintei in invierea mortilor, care se zideste pe invierea lui Hristos. Inaltarea este cumva “cuprinsa” in Inviere, este logica si incontestabila. Prin Inviere a fost distrus “boldul” mortii si lumea a fost rascumparata, Omul Hristos ramanad in mod natural Dumnezeu inaltat la ceruri. Liturghia este, dealtfel, slujba invierii, Duminica a devenit ziua invierii. La sfarsitul Sfintei Liturghii preotul mentioneaza succint, in taina “Inalta-Te peste ceruri Dumnezeule si peste tot pamantul slava Ta!”, pe cand Invierea este proclamata cu toata fiinta de preot si credinciosi.
Asadar, salutul “Hristos S-a inaltat!” nu se justifica din punct de vedere teologic si practic, pentru ca cel care crede in Inviere, nu-si mai face nicio indoiala cu privire la Inaltarea Domnului. In caz contrar, riscam sa prelungim cu elemente folclorice unele sarbatori (cum se intampla cu Nasterea Domnului care a fost “sufocata” de elementele straine precum pomul, cadourile, vacantele in lorcuri exotice, party-urile etc) si sa neglijam importanta soteriologica a ceea ce este esential pentru om: Invierea Domnului ca premisa a invierii persoanei.
Duminica a V-a dupa Pasti
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Caini vagabonzi si copii vulnerabili
Cu ceva timp in urma, o familie din Olanda, binefacatori in cateva centre de plasament din Romania si ajutatori constanti ai multor familii aflate in dificultate de pe tot cuprinsul acestui meleag mi-a replicat spontan, in timpul unei discutii: “Suntem uimiti sa constatam cat de multa lipsa de solidaritate exista intre romani!” Reactia patriotica in gand a fost “Cum pot sa ne jigneasca asa…” Putin mai tarziu am inteles ca nu se refereau la generozitatea de a construi case de praznuire, ci de a ajuta semeni, prin programe de termen lung, nu prin mila de 1 leu, la iesirea din biserica. Si totusi… cat de generos sunt eu in raport cu un om? Azi si maine si poimaine…
La Centrul Mia Casa Barnova, langa Iasi, se poarta de grija de 30 de copii abuzati sau proveniti din familii sub nivelul imaginabil al saraciei. Intre activitatile lor de la Centru se face multa psihopedagogie, recuperare emotionala, activitati creative, mod si conceptie de viata sanatos, teme si hrana adecvata. Aflat intr-o vizita, in timp ce incercam sa amenajam o gradina langa casa, unde copiii sa aiba lotul lor experimental si sa-l cultive cu legume despre care sa invete si sa se responsabilizeze, am constatat ca spatiul aferent (superba livada si spatiu deschis pentru activitati “outdoors”), este delimitat de un grup de caini vagabonzi, cu evident comportament de haita. De ce sunt acolo? Pentru ca sunt eliberati din oras iar spatiul nu este delimitat adecvat printr-un gard care sa asigure securitatea copiilor.
Animalele au rostul lor in viata omului, incontestabil, asa cum a aratat o eminenta studenta in teologie la Iasi, in licenta “Locul necuvantatoarelor in teologia crestina” un urma cu doi ani. Daca instituim coabitatea cainii vagabonzi-copii vulnerabili, vom crea mai devreme sau mai tarziu un subiect horor pentru ziarele locale si stirile nationale. Oare in tara aceasta trebuie obligatoriu sa avem copii abuzati si caini vagabonzi? Raspunsul sta in generozitate: cine iubeste animalele, poate da o mana de ajutor ca patrupedele sa fie ingrijite intr-un padoc in apropiere, iar cine mai crede in sansa unor copii sanatosi si inteligenti, care nu au avut norocul sa se nasca intr-o alta tara, poate sa ajute la imprejmuirea proprietatii cu un gard de protectie. Legi privind protectia animalelor exista. Exista si legi pentru protectia copiilor aflati in dificultate, dar daca sunt vinctimele unor parinti sau concubini de multe ori iresponsabili, ne vom limita la a ne reduce constiinta crestina la “mila de 1 leu”?
Duminica Tomei
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
A treia zi de pasti
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Hristos a Inviat? Pentru cine?
Ontologic, m-am intors de la Slujba Invierii cu un sentiment de nefericire. A inviat Hristos dar nu am vazut pentru cine… Mai exact, cati crestini ortodocsi cred ca Hristos a inviat pentru ei? Astazi aducem lumina din Ierusalim, o daruim crestinilor, care o iau si ii intorc elegant spatele lui Hristos inviat, pleaca imediat spre casele lor, victoriosi ca au luat lumina “sfanta”. In vreme ce in biserici se savarseste Slujba Invierii si Sfanta Liturghie, credinciosii deja au ajuns acasa, pun lumina la loc de vaza si incep cheful. Spre dimineata, cand multi ar trebui sa se impartaseasca (sa nu mai spunem ca cei mai multi se si botezau in aceasta noapte sfanta), credinciosii obositi sunt deja la odihna.
Ultimii ani au insemnat pentru biserica la care slujesc o experienta interesanta: din aproximativ 1000 de oameni care iau lumina invierii, la Sfanta Liturghie, apoi la binecuvantarea cosului cu pasca si oua raman cam 20 de persoane. Anul acesta am avut cam 70, pentru ca diferenta a fost completata de romani de etnie rroma. Disciplina, linistea si atentia la slujba nu au fost nici pe departe punctele importante ale co-slujirii, cler si credinciosi. Pe langa “Hristos a inviat!” pe care preotul trebuie sa-l adreseze comunitatii la fiecare cadire, a trebuit sa adauge si “Va rugam sa faceti liniste! E Sfanta Liturghie!”
In seara aceasta, un coleg, preot din USA, imi transmite ca “folclorul ortodox” trebuie sa inceteze si sa incepem munca de catehizare a credinciosilor nostri acum, nu de anul viitor. Asadar, problema devine “Pentru cine a inviat Hristos?” daca preotii slujesc mai mult singuri in biserici in noaptea de Inviere? Cine mai raspunde cu ferma convingere “Adevarat a inviat!” daca toti cei care au luat lumina sunt de mult in bratele lui Morfeu? Pericolul cel mare este deja prezent in Occident: crestinii nu mai accepta usor Invierea din morti a lui Hristos pentru ca nu este acceptabila rational. Daca este prea greu sa se stea la slujba timp de 3,5 ore, atunci am putea transfera Sf. Liturghie in dimineata de Duminica, asa cum se procedeaza in Occident sau in Transilvania, pastrand pentru miezul noptii doar Slujba Invierii. Aceasta schimbare insa este o solutie “de urgenta”, dictata de comoditatea vietii omului contemporan. Pe termen lung, insa, va trebui sa redescoperim adevarul ca Hristos a inviat pentru toti, nu este un eveniment simplu istoric, ci universal si ca invierea este sadita in natura umana, prin umanitatea pe care El insusi a purtat-o.
Daca nu primim invierea lui Hristos ca realitate incontestabila, formula de incheiere a Crezului, “astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie” devine inutila. Noi purtam in noi, in exprimarea lui John Zizioulas, nimicul si moartea, in vreme ce vesnicia tine de legatura cu Cel inviat. Fara inviere, putem spune linistiti ca Dumnezeu este rodul unei formulari istorice, o simpla inventie umana (Voltaire), ca Iisus a fost un erou, mare intemeietor de religie, alaturi de multi altii, un mare om, asa cum il prezinta Dan Brown in al sau Codul lui Davinci. Cand vom inceta sa credem ca Iisus este “Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu”, care a plecat la cer, si vom accepta ca a sfarsit in pamant, putem spune cu mandrie ca am “ingropat” crestinismul. Dar Scriptura ne spune ca atunci va incepe etapa evaluarii, cand nu trebuie sa mai credem, pentru ca Il vom vedea “venind pe norii cerului”, ca Cel caruia i S-a dat toata puterea de judecata. Probabil ne va gasi la masa, cu prietenii, intr-o zi de inviere, cand in bisericile goale se va savarsi dumnezeiasca Liturghie pentru o mana de oameni suficient de “naivi” incat sa creada ca El “Cu Adevarat a Inviat!”.
Acceptare si refuz
“Bucuriile vietii” se impletesc cu ceea ce in mod curent se cheama „loviturile vietii”. “Loviturile” au elementul neprevazutului, ne emotioneaza si ne destabilizeaza. Un medic american scrie ca cele mai multe boli sunt cauzate de socuri, pe care creierul uman nu este pregatit sa le primeasca, motiv pentru care poate da o „comanda” gresita, declansand uneori boli irecuperabile. Ideea nu a fost una geniala, ci a venit din tragica experienta personala a pierderii unicului sau fiu intr-un accident. In sase luni, doctorul sanatos a constatat ca a declansat o boala incurabila. El recomanda ca omul sa fie suficient de realist pentru a astepta de la viata orice. In acest fel, organimsul uman, cu fenomenala lui capacitate de a se adapta si a se reinnoi, va face fata si situatiilor considerate “fara iesire”. Credinta este un factor esential in echilibrarea activitatii cerebrale.
Cea mai frecventa „lovitura” pe care o primim este refuzul. Nimanui nu ii este indiferent un refuz: doare, umileste, intristeaza, desconsidera, chinuie. Cu greu se poate cineva sa nu-si schimbe atitudinea fata de cineva care l-a refuzat. De aici pleaca neintelegerea, apoi tensiunile si, in final, chinul propriu: de ce eu? de ce mie? Iisus nu a refuzat pe nimeni: a stat de vorba cu neimpacatii adversari, a primit sarutul tradarii de la Iuda, i-a iertat pe cei care L-au legat si apoi L-au rastignit. Parea ca o refuza doar pe femeia canaaneanca, dar era o lectie „live” pentru Apostoli, femeia devenind exemplu de perseverenta in credinta. El nu refuza nici azi pe cineva pentru ca iubeste neconditionat. Natura umana cazuta nu-L impiedica sa priveasca si sa primeasca pe toti asa cum sunt. Vindecarea incepe, de fapt, cu acceptarea. Duhovnicul nu are voie sa refuze pe cineva care vrea sa-i marturiseasca pacate sau sa-i ceara sfatul. In fond, nu sfatul il ajuta pe cel ce il cauta, ci faptul ca a fost primit. La fel si doctorul.
M-am bucurat de aparitia cartii „Arta pierduta a vindecarii”, scrisa de Dr. Bernard Lown, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, care pleaca de la aceeasi premisa: medicul nu trebuie sa refuze. Vindecarea bolnavului incepe cu ascultarea lui cu atentie, pentru ca este un om, nu simplu „recipient al bolii”. Cinci minute acordate cu toata atentia bolnavului de catre doctor ii aduc acestuia din urma speranta si increderea. Bolnavii sunt mai mult decat „obiect al muncii”; framantarea cu care vin la medic este in primul rand de natura spirituala. A fost surprinzator sa citesc o definitie a medicinei, preluata de la medicul William Osler: „medicina este stiinta incertitudinii si arta probabilitatii”. Deci, pacientii nu au boli comune, ci aceeasi boala este personalizata, fiecare are boala lui, de aceea si modul de a o aborda trebuie sa fie personala. Nu e nevoie sa mai spun si ca unii acuza boli aparente, sentiment de care se vor elibera prin simpla discutie cu medicul.
Un psihoterapeut spunea recent ca a crea sentimentul de acceptare neconditionata, absoluta este cea mai importanta doctorie pe care medicul poate sa o ofere pacientului. Cand omul se simte respins sau tratat ca un obiect, efectele suferintei se multiplica. De aceea, credinta ca Dumnezeu nu respinge este inceputul innoirii, asa cum s-a intamplat cu Zaheu, cu pacatosii, cu talharul de pe cruce si cati altii, carora le-a incredintat ce este mai bun, dragostea si iertarea. Este mesajul cantarii specifice Invierii: “unul pe altul sa ne imbratisam si asa sa cantam: Hristos a inviat din morti..”
Postul ca stare a mintii sau despre echilibrul de a fi cine esti.
Am incercat sa gasesc in Sfanta Scriptura si in textele patristice cum se tine postul, o detaliere cat mai aproape de ceea ce astazi el inseamna pentru crestinii ortodocsi. Pentru unii Sfinti Parinti (Ava Pimen) postul insemna ajunare, pentru altii infranarea de la toate produsele de origine animala (ascetii nici nu aveau de unde pentru ca nu cresteau animale, nu vanau, ci petreceau in rugaciune si rareori cultivau cate ceva pe pamantul saracacios si arid de langa chilia desertului), unii nu consumau carne “rosie”. Cert este ca niciunul nu se lipsea de Sfanta Impartasanie. Dar in ce consta postul si cat de strict trebuie tinut era o problema de stare a mintii, discernamant, echilibru, stare fiziologica si ocupatie, iar mai presus de toate de straduinta de imbunatatire spirituala. In Scripturi nu scrie sa mananci numai legume, sa nu mananci cu untdelemn, sa flamanzesti ca forma de religiozitate (ar fi mai rau ca regulile disciplinare ale lui Moise, din cartea Numeri). De aceea, una dintre virtutile putin aprofundate de teologia moderna este discernamantul, care la Parinti juca un rol esential.
Ca sa nu fiu inteles gresit, nu pledez pentru usuratatea postirii, ci pentru abordarea cu echilibru, altfel devenim ipocriti. Cati ortodocsi postesc dupa toate regulile azi? Se spune ca 3%, dar cati au declarat-o formal, pentru ca sunt preoti sau crestini “cu imagine”? Hristos recomanda scoaterea demonilor cu rugaciune si cu post (Marcu 9, 29). Pentru cine are vocatie de a fi exorcist, este obligatoriu. Dar Apostolii nu au avut aceasta pretentie.
Ce vreau sa spun? M-a inspirat cartea Parintelui Anthony M. Coniaris, Living a Balanced Life in an Unbalanced World (Cum sa traiesti o viata echilibrata intr-o lume dezechilibrata). Aici Parintele spune ca trebuie echilibru si in postire, citand Sinodul de la Ancira in care se condamna pe cei care refuza sa consume legume gatite cu carne, sau pe Sf. Ioan Cassian care spune ca “Postul excesiv face la fel de mult rau ca lacomia la mancare” sau Palladius care afirma: “Nu este problema mancarii sau bauturii, ci daca acestea se fac fara moderatei sau in exces…”. Tito Colliander, un teolog modern, spune ca postul nu trebuie abordat abrupt, ca este nevoie de practica si ca fiecare trebuie sa o faca in functie de firea sa si de ocupatie. A alege intre diferitele tipuri de mancare contrazice afirmatia biblica despre faptul ca tot ce a facut Dumnezeu este bun si Petru nu avea voie sa le numeasca necurate, ci sa evite orice este in exces.
Postul nu este un scop in sine, ci instrumentul care ne conduce la scop. Scopul: intarirea vointei, disciplina mintii si trupului prin abstinenta, alegerea virtutii. Postul da omului puterea de a gasi echilibru intre ceea ce este bine si ce este rau, intre ceea ce aduce intristare sau bucurie. Parintele Coniaris recomanda cateva principii ale postului:
1. Posteste de manie si bucura-te de rabdare;
2. Posteste de nemultumire si bucura-te de recunostinta;
3. Posteste de a te plange si bucura-te de ce este bun;
4. Posteste de griji si bucura-te de incredere si credinta;
5. Posteste de ostilitate si bucura-te de iubire;
6. Posteste de tinerea de minte a raului si bucura-te de iertare;
7. Posteste de grija pentru tine insuti si bucura-te de grija pentru altii;
8. Posteste de descurajare si bucura-te de speranta;
9. Posteste de ganduri negre si bucura-te de promisiunile lui Dumnezeu.
Postul trebuie sa aduca bucurie. De aceea trebuie practicat natural. Starea mintii determina tipul de post, potrivit, echilibrat: cei mai tineri sa postim mai aspru, cei bolnavi, copiii si cei mai in varsta sa aiba dezlegare, dar esential este ca nimeni sa nu uite ca este perioada oferita de Biserica spre crestere duhovniceasca, sa nu ia starea de nepostire ca naturala, ci ca stare de har, in care fiecare isi ofera bucuria inceputului drumului spre scop. Iar cand ai un scop, mergi si pe apa.
