La cot de drum, la semafoare si in piete publice, din tara si strainatate, vezi in permanenta cersetori, pe care cei mai multi ii numesc “milogi”. Modurile de a cersi sunt variate, motivele si mai variate, iar mijloacele de a “impresiona” debordeaza de ingeniozitate. In Biserica Ortodoxa, plecand de la Sfanta Scriptura, se recomanda milostenia, darnicia, generozitatea, sau ceea ce in limbaj mai vechi se numeste “pomana”. Nu se fac niciun fel de precizari despre cum si cat trebuie facut. Un model ar fi cel al vamesului Zaheu, care a impartit “jumatate din averea sa”, iar la cei pe care i-a nedreptatit le-a “intors impatrit”. Gestul lui a fost deteminat de miloastivirea lui Hristos, de a intra in casa lui, rau famata. Intepretarea acestui mod de impartire are un dublu sens: fie a nedreptatit atat de multi incat cealalta jumatate a trebuit sa o imparta multiplicata cu 4, fie si-a mai pastrat si pentru el o parte din avere, altfel nu ar fi fost un bun chivernisitor. In primul caz pocainta ar fi determinat daruire totala, in al doilea s-a dovedit un credincios rational.

“Pomana” este de origine slava si face trimitere la “pomenire” adica la rasplata, care la Dumnezeu ia forma “aducerii aminte”. Pomeneste inseamna “adu-Ti aminte” Doamne. A da de pomana inseamna a spera ca primesti ceva in schimb de la Dumnezeu: amintirea sau chiar comuniunea cu Dumnezeu. Lui Zaheu Hristos i-a dat ca rasplata mantuirea lui si a familiei, aducerea aminte de gestul sau nobil. Deci, termenul “pomana” este foarte cuprinzator pentru ca implica ceea ce dai, ceea ce primesti, speranta in bunatatea lui Dumnezeu, milostivirea fata de cel pe care il miluiesti, responsabilitatea fata de familie, bunul nume in aceasta viata. Totul depinde de persoana care ofera: programat-intamplator, mult-putin, interesat-dezinteresat, din iubire sau din frica. Insa pomana nu identifica Ortodoxia. Ea se recomanda in mai toate religiile. A fi milostiv nu este apanajul unilateral al Ortodoxiei.

Acum se vorbeste despre asistenta sociala ca varianta potrivita de a ajuta pe cei in nevoie. Diferenta este ca asistenta sociala cuprinde o gama mult mai variata de beneficiari, este facuta de profesionisti, nu se face la intamplare, are un anumit set de reguli, poate fi practicata si de atei, are o anumita finalitate, vizeaza schimbarea starii sau chiar a statutului beneficiarului, il ajuta sa se ajute. Se spune ca pomana inseamna sa-i dai omului peste, iar asistenta sociala sa-i dai undita si sa-l inveti sa o foloseasca. In istoria Bisericii cea mai mare instituie de asistenta sociala a fost cea infiintata de Sf. Vasile cel Mare, numita “Vasiliada” adica un intreg orasel cu institutii de sprijin pentru diferite categorii sociale, totul pe baza de voluntariat.

Intr-un interviu recent, in tanar roman, stralucitor absolvent al Universitatii Harvard, spunea ca in Romania cultura voluntariatului este zero. Nu gresea foarte tare, pentru ca din perspectiva asistentei sociale, putin se face voluntar, preferandu-se volatila pomana. Este astazi asistenta sociala parte din Ortodoxie? Are ea un loc in lista de atributii a preotului paroh? Sunt crestinii ortodocsi dispusi la voluntariat si generozitate? Asa cum constat, mai este inca mult de lucrat la acest capitol. Dincolo de frumusetea predicilor, as vrea sa cred ca in fiecare parohie este o initiativa sociala, de termen lung, care implica pe credinciosi deopotriva cu preotul. Daca tot se vorbeste atat de mult despre “dezvoltare durabila”, “agricultura durabila”, “societate durabila”, “educatie durabila”, de ce nu am vorbi si despre “mila durabila”?