Ontologic, m-am intors de la Slujba Invierii cu un sentiment de nefericire. A inviat Hristos dar nu am vazut pentru cine… Mai exact, cati crestini ortodocsi cred ca Hristos a inviat pentru ei? Astazi aducem lumina din Ierusalim, o daruim crestinilor, care o iau si ii intorc elegant spatele lui Hristos inviat, pleaca imediat spre casele lor, victoriosi ca au luat lumina “sfanta”. In vreme ce in biserici se savarseste Slujba Invierii si Sfanta Liturghie, credinciosii deja au ajuns acasa, pun lumina la loc de vaza si incep cheful. Spre dimineata, cand multi ar trebui sa se impartaseasca (sa nu mai spunem ca cei mai multi se si botezau in aceasta noapte sfanta), credinciosii obositi sunt deja la odihna.
Ultimii ani au insemnat pentru biserica la care slujesc o experienta interesanta: din aproximativ 1000 de oameni care iau lumina invierii, la Sfanta Liturghie, apoi la binecuvantarea cosului cu pasca si oua raman cam 20 de persoane. Anul acesta am avut cam 70, pentru ca diferenta a fost completata de romani de etnie rroma. Disciplina, linistea si atentia la slujba nu au fost nici pe departe punctele importante ale co-slujirii, cler si credinciosi. Pe langa “Hristos a inviat!” pe care preotul trebuie sa-l adreseze comunitatii la fiecare cadire, a trebuit sa adauge si “Va rugam sa faceti liniste! E Sfanta Liturghie!”
In seara aceasta, un coleg, preot din USA, imi transmite ca “folclorul ortodox” trebuie sa inceteze si sa incepem munca de catehizare a credinciosilor nostri acum, nu de anul viitor. Asadar, problema devine “Pentru cine a inviat Hristos?” daca preotii slujesc mai mult singuri in biserici in noaptea de Inviere? Cine mai raspunde cu ferma convingere “Adevarat a inviat!” daca toti cei care au luat lumina sunt de mult in bratele lui Morfeu? Pericolul cel mare este deja prezent in Occident: crestinii nu mai accepta usor Invierea din morti a lui Hristos pentru ca nu este acceptabila rational. Daca este prea greu sa se stea la slujba timp de 3,5 ore, atunci am putea transfera Sf. Liturghie in dimineata de Duminica, asa cum se procedeaza in Occident sau in Transilvania, pastrand pentru miezul noptii doar Slujba Invierii. Aceasta schimbare insa este o solutie “de urgenta”, dictata de comoditatea vietii omului contemporan. Pe termen lung, insa, va trebui sa redescoperim adevarul ca Hristos a inviat pentru toti, nu este un eveniment simplu istoric, ci universal si ca invierea este sadita in natura umana, prin umanitatea pe care El insusi a purtat-o.
Daca nu primim invierea lui Hristos ca realitate incontestabila, formula de incheiere a Crezului, “astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie” devine inutila. Noi purtam in noi, in exprimarea lui John Zizioulas, nimicul si moartea, in vreme ce vesnicia tine de legatura cu Cel inviat. Fara inviere, putem spune linistiti ca Dumnezeu este rodul unei formulari istorice, o simpla inventie umana (Voltaire), ca Iisus a fost un erou, mare intemeietor de religie, alaturi de multi altii, un mare om, asa cum il prezinta Dan Brown in al sau Codul lui Davinci. Cand vom inceta sa credem ca Iisus este “Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu”, care a plecat la cer, si vom accepta ca a sfarsit in pamant, putem spune cu mandrie ca am “ingropat” crestinismul. Dar Scriptura ne spune ca atunci va incepe etapa evaluarii, cand nu trebuie sa mai credem, pentru ca Il vom vedea “venind pe norii cerului”, ca Cel caruia i S-a dat toata puterea de judecata. Probabil ne va gasi la masa, cu prietenii, intr-o zi de inviere, cand in bisericile goale se va savarsi dumnezeiasca Liturghie pentru o mana de oameni suficient de “naivi” incat sa creada ca El “Cu Adevarat a Inviat!”.
Cum se vad lucrurile, atunci cand esti de cealalta parte a baricadei, totusi?
Eu sunt o simpla crestina. Sunt destul de tanara (zic eu) si sunt si rabdatoare – cand ceva ma intereseaza, insa noaptea de Inviere mi s-a parut un calvar, mai ceva decat drumul Crucii din joia mare ! Pai cum? Stau aproape 2 ore in frig. Cam 45 de minute – asteptarea (nu se stie de ce ora declarata e una, si ora la care se incepe – e alta) si o ora slujba de Inviere – utrenia, care va sa zica, + cuvantul pastorului (arhiereu, in cazul meu, dar nu e un caz singular).
Dupa statul in picioare afara, urmeaza statul in picioare inauntru! Si ma intreb de ce. De ce? Spuneam ca sunt tanara, dar deja imi intepeneste spatele, ma dor picioarele, amortesc. E frig, e ingramadeala si eu stau in picioare. Langa mine cateva persoane cu veleitati de piroman, cred, caci nu se explica altfel obsesia pe care o au cu lumanarea aprisa musai!
Eu stau si suport durerea din oase: e Paste, mi-era dor sa aud Ziua Invierii si … trebuie sa ma impartasesc. Numai ca … privind mai bine realizez ca sunt furioasa.
Imi vin in minte idei ca: daca erau niste banci, puteam sa aud slujba!!! si nu huruitul oaselor mele!, daca nu am fi atat de tembel-ipocriti, am veni mereu la biserica, nu doar in noaptea de Inviere! ca sa calcam in picioare tot…
Nu ma impartasesc. Nu-mi trebuie. Mi se pare ca mai mare blestem imi iau, caci nu e nimic de crestin in mine in clipele alea.
Vedeti, parinte, nu mi-e clar de ce trebuie sa sufere omul … suplimentar. Suferinte avem. Venim la biserica sa ne reculegem si ce aflam? Aflam cersetori care ne injura in usa bisericii, aflam oameni care isi povestesc retete de pasti… aflam de toate, dar ceva care sa ne faca bine – nu.
Mi-s curioasa daca va mantui pe cineva lumina de la Ierusalim! E adevarat ca oamenii vad pe Dumnezeu prin ei insisi. Ca adica nu conteaza ca tu esti nesimtit si rau si viclean si hot si meschin .. conteaza ca ai in mana lumina… Mda, nu prea cred.
Acesta e ultimul an in care am mers la biserica de Inviere, noaptea. Din pacate.
Completare:
Cei care cred ca lumina de la Ierusalim, cea adusa cu avionul (!), ii va scapa de iad sunt ca studentii care primesc la examen subiect cu budismul, dar ei scriu despre hinduism. Mai bine zis: ti se cere un lucru, dar tu dai ce ai, fara legatura cu ceea ce ti se cere. Ti se cere sa fii bun, dar tu aprinzi lumanari, ca atata poti. Nu prea merge. Bine a spus colegul dvs din USA.
Frumoase cuvinte si din pacate adevarate. Am trait acelasi sentiment in noaptea de inviere, cand dupa primele 30 de minute au mai ramas, din multimea care se adunase initial si care abia mai incapea in curtea bisericii, apraope 100 de oameni. 100 de crestini, 100 de “naivi” care au ramas sa raspunda “Adevarat a Inviat. Primul meu gand s-a indreptat preotul care slujea si care vedea cum curtea bisericii ramane goala, ca si cum rugaciunea lui nu ar fi fost destul de puternica incat sa-i pastreze alaturi de el pentru restul rugaciunii, un sentiment de neputinta omeneasca datorata unor oameni care au venit, au luat lumina si acum, ca si-au facut datoria de “crestini” pleaca spre casa “linistiti” si plini de falsa bucurie ca au fost la slujba de inviere.
Chiar daca Sf Liturghie din noaptea de Inviere, ar fi a doua zi dimineata, tot goale ar fi bisericile, ar fi ca si pe 1 ianuarie, cand, majoritatea e obosita, fie dupa petreceri, fie istovita de atata oboseala de dupa curatenia si sutele de kilograme de mancare pe cale le-a gatit pentru Paste.
Solutia este catehizarea “crestinului” contemporan cuprins de napadit de “buruienile” vietii trecatoare.
Hristos a Inviat!
Monica adu-ti aminte ca Sfantul Apostol Pavel a spus: “Cand sunt slab atunci sunt tare”.
Parintele meu duhovnic din copilarie mi-a recomandat sa rostesc in taina tot ce se canta in timpul Sfintei Liturghii, ca sa ma pot ruga in pace.
Un bun crestin din satul meu natal m-a intrebat odata daca ma rog inainte de a merge la Biserica, pentru ca pregatindu-ma un pic de acasa, mi-as putea face curatenie in minte, si astfel pot sa fiu in biserica mult mai linistit.
Eu merg seara la inviere si raman la slujba in continuare pana la finele ei. Nu ma dereanjeaza nimic in timpul slujbei pentru ca nu bag nimic in seama in afara de cuvintele preotului si raspunsurile de la strana. De cele mai multe ori ma gandesc ca timpul petrecut acolo daca nu-l petrec cum trebuie il pierd degeaba. Merg la Biserica sa ma rog, atat. Cel mai bine este sa mergi in fata aproape de catapeteasma ca sa fii cat mai aproape de savarsitorii cultului. Eu nu stau in spate ca intr-adevar e cam galagie sau se foiesc cam multi pe acolo. Este cea mai mare bucurie sa faci ceea ce stii ca este bine ca faci, sa stii ca nu te mustra constiinta dupa ce faci un anumit lucru. Ma simt foarte aproape de Dumnezeu in Biserica adica in casa Domnului. Timpul petrecut in Biserica este timp castigat. Am ce-i drept senzatia ca ma dor picioarele dar ma gandesc ca ceea ce fac eu este un efort minim si cu mult inferior suferintei pe care Mantuitorul a simtit-o cand s-a rastignit pentru noi. Sa multumim lui Dumnezeu ca traim timpuri cu mult mai usoare decat timpurile in care crestinii care erau omorati pentru ca se rugau pe unde apucau si ei.