Nasterea Domnului Iisus Hristos este reprezentata iconografic intr-o maniera complexa, asa cum se poate vedea in imaginea inserata. Intr-o discutie recenta, un prieten punea problema “modului” in care a avut loc evenimentul si ce rol au toate acele personaje cuprinse in icoana. Cu alte cuvinte, Domnia Sa presupunea ca nasterea trebuia reprezentata mai sumar, ca eveniment punctual, asemenea oricarei alte nasteri, cu diferenta ca Maica Domnului nu a avut dureri si “sangiuiri”. In plus, sarbatoarea tine trei zile, dedicate Nasterii propriu-zise, Soborului Maicii Domnului si Sfantului Stefan, fara vreo legatura cu “nuntile” domnesti care tineau “trei zile si trei nopti”. Ce legatura exista intre aceste trei zile?

O prima remarca este ca orice nastere este legata natural de martiriu sau de jertfa. Este o jertfa pentru o mama sa dea nasterea unui copil, asumandu-si toate suferintele momentane, dar si cele de viitor, necunoscute, pe care fiul/fiica le va trai de-a lungul vietii. Maicii Domnului i s-a transmis de la inceput ca “prin sufletul ei va trece sabie”, cand era vorba despre apropiata nastere si mai indepartata rastignire a lui Iisus. Deci, era necesar ca, de Nasterea lui Iisus sa fie legate inca doua sarbatori: Maica Domnului, fara de care nu putem vorbi despre inomenirea Fiului lui Dumnezeu si Stefan, primul martir al crestinatatii, care arata pentru ce se naste acest Copil, pentru a invinge moartea si frica mortii celor care au incredere in El. Practic, in perioada dintre 25 decembrie si 7 ianuarie se cuprind 30 de ani din viata Mantuitorului: timpul este comprimat, evenimentele sunt legate unul de altul prin valoarea lor, nu prin lungimea istorica sau momentul si detaliile desfasurarii. In concluzie, crestinului i se ofera “la pachet” Nasterea lui Hristos impreuna cu maternitatea Mariei si martiriul lui Stefan. Altfel spus, cand gandesti la Nasterea lui Iisus ca sarbatoare a crestinatatii nu ai in vedere banchetul, cadourile stralucitoare, ci in primul rand ca de ea este legata cinstirea Maicii Domnului si asumarea martiriului ca rod al Intruparii Fiului din Treime. Lumea moderna ramane la nivelul pachetelor colorate, sclipitoare , a luminitelor intermitente si “mos craciunilor” nazdravani. E ca si cum ai lua un produs si ai consuma ambalajul frumos, dar nu descoperi continutul. De aceea, trebuie citite “instructiunile”, care ne sunt date in icoana Nasterii.

In icoana la care facem referire nu este cuprinsa nasterea propriu-zisa, de spital, ci mesajul nasterii lui Iisus, adica o perioada de minimum cateva saptamani. Sunt reprezentate ieslea cu Pruncul, pestera neagra, Maica Domnului gratioasa in gestul de oferire a Pruncului catre lume, ingeri, magi, profetul Isaia, Iosif gandind, ispititorul, animale, munti in atitudine de inchinare. E limpede ca, de la nastere pana la venirea Magilor a trecut o vreme. Calatoria din Orient nu era facila. Familia nu putea sa stea in pestera atata timp, iar Evanghelia chiar mentioneaza ca au venit la “casa unde era Pruncul”. Intelegem de aici ca evenimentele au fost deliberat “grupate” pentru a arata ce este important in viata crestinului din evenimentul nasterii Domnului: nu modul cum a avut loc, ci ca A AVUT LOC, ca a participat intreaga creatie, ca sunt niste semne fara de care nu se poate accepta intruparea lui Iisus ca act universal mantuitor: participarea Treimii, reprezentata prin raza stelei intreita, umanitatea lui Iisus, care este imbaiat, minunata nastere, cugetata de Iosif, aflat sub asediul ispititorului, implinirea profetiei lui Isaia (7,14), participarea ingerilor si pastorilor ca cei care, nevrednici fiind considerati (“ciobanul” si “vacarul” satului spun cata consideratie le dam), au fost primii carora Dumnezeu le vorbeste despre lucruri nestiute de filosofii vremii.

Asadar, sa nu intelegem icoana Nasterii Domnului ca o istorisire vizuala a momentului in sine, ci ca mesajul ca Hristos s-a nascut ca om, a primit toate cele ale unui prunc venit in lume in contextul cultural si ceremonial al vremii, dar, in plus, a oferit lumii elementele caracteristice unui fapt neobisnuit: inomenirea lui Dumnezeu, care face ca omul sa devina indumnezeit, fie ca e martiriu, fie ascultare smerita, fie implinirea poruncilor si ascultarea glasului ingeresc: “Ia Pruncul cu tine” crestine, si apara-L de “irozii” acestui veac!