Intrebare fireasca…. pentru 18 ani. Ne-a fost adresata de un (o) adolescent(a) la intalnirea cu ei, cu tinerii, despre care Patriarhul Daniel spunea zilele acestea ca este gresit sa ii consideram credinciosii de maine, ei sunt credinciosii de azi. Eu as adauga ca uneori sunt “bunii credinciosi” de azi, pentru ca nu au intrat in starea de rutina, nu cunosc inca dezamagirea, invidia si dispretul, mai cred in ideal si in frumos. Legat de intrebarea precedenta, o alta persoana intreba daca se mai poate vorbi azi de iubire.
Nu stiu cati vor citi raspunsul meu, dar cred ca exista iubire, altfel am abdica de la speranta, frumos, fericire si am deveni fiintele prin excelenta triste. Da, parafrazandu-l pe Voltaire, as spune “Daca iubire nu exista, ar trebui sa o inventam”. Deci, iubirea se manifesta prin fiinta personala, expusa aprioric erorii. Cred ca cea mai mare greseala din iubire au facut-o Romeo si Julieta. Sinuciderea “din iubire”, idealizata de Shakespeare, este de fapt o “ne-iubire”, un act de egoism personal. Este adevarat ca atunci cand nu impartasesti iubirea celuilalt simti ca pamantul se sfarseste si nimic nu mai are sens, ca totul e in zadar. Dar tocmai acest “nu mai suport” arata ca sinuciderea nu a fost din dragostea pentru celalalt, ci din dorinta si convingerea ca, prin sinucidere, scapa de chinul personal. Cu ce l-a ajutat pe celalalt actul final? Este adevarat, iubirea definitiva nu se inlocuieste cu o alta similara, ci cel mult cu un surogat. Viata insa, nu se sacrifica iubirii, pentru ca iubirea se poate sublima intr-o alta forma prin viata, dar viata nu se poate sublima suprimand-o din iubire. Ce vreau sa spun este ca iubirea poate lua alte forme in viata: de Dumnezeu, de copii saraci, de animale hoinare, etc. Acolo se implineste o iubire neimplinita in alta parte. Viata luata “din iubire” rapeste celor dragi dreptul de a iubi, aduce tristete, refuza lui lui Dumnezeu dreptul de a-i oferi alternativa; iar Dumnezeu are nenumarate variante de a satisface nevoia omului de dragoste.
Fericitul Augustin afirma “Iubeste si fa ce vrei!”, ceea ce ne forteaza sa ne definim mai inainte de toate termenul “a iubi”. Daca “greseala” din intrebarea initiala se refera la daruire premaritala, este o chestiune de prea mare intimitate, despre care nu se scrie, pentru ca am expune-o vulgarului; ea se discuta personal, cu cineva apropiat, acolo unde se poate plange si zambi, acolo unde relatia nemijlocita, “de la om la om”, depaseste exprimarea searbada a cuvintelor ce, prea deseori, ne ascund gândurile.
http://www.youtube.com/watch?v=gwZAYdHcDtU&feature=related
e dragoste sau nebunie? sau dragostea o fi o mare nebunie,perfecta pentru o lume de nebuni?!desigur, nu noi, ci intotdeauna ceilalti!
Nu cred ca se poate gresi niciodata din iubire, iubirea este cea care curata orice pata a rautatii si a slabiciunii noastre.
Ca ajungem sa o invinovatim si sa ne indreptatim ca sa cautam o scuza, asta tine total de opusul ei.
Cand iubesti sincer nu te mai poti gandi la tine, esti prea mic ca sa mai intri in ecuatie.
Trebuie sa te contrazic, draga Florin…Din iubire se poate gresi cel mai usor-asta doar daca nu te gandesti exclusiv la iubirea fata de Dumnezeu…aici nu ma pronunt.
Esti probabil foarte tanar, dar sa stii ca dragostea este o ecuatie cu cel putin doua necunoscute- uneori chiar cu mai multe.
Cand ai sa iubesti “sincer” intra si tu in ecuatie, gandeste-te la tine- nu esti niciodata “prea mic”, dupa cum gresit consideri.
Poate nu gadesc bine, dar mie sincer nu-mi place deloc sintagma: “Ai grija de tine !”, e prea mult egoism. Daca esti pus intr-o situatie critica cand poti sa daruiesti sau nu iubire, ajutorul il poti gasi totdeauna rugandu-te si incercand sa gandesti ce-ar fi facut Mantuitorul Iisus Hristos in locul meu.
Problema e ca noi nu avem destula credinta ca sa nu ne scufundam in mare, slava Domnului ca Mantuitorul Iisus Hristos ne salveaza si ne ajuta.
Eu sincer inteleg prin iubire – sacrificiu, nu inteleg fericire. Din iubire, care inseamna sacrificiu, izvoraste bucurie, care seamana cu fericirea dar nu e tot una.