Ideea de a publica o carte în care principala preocupare este de a spune cititorului ca „Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 20, 31), adica Dumnezeu întrupat, apare fie vetusta, fie inflationista. Nu s-a facut un inventar al lucrarilor de teologie pe aceasta tema, întreprindere care, odata cu trecerea timpului, devine de-a dreptul imposibila.
Totusi, lucrarea de fata face parte, în egala masura, din preocuparile teologice si pastorale personale, fiind inspirata din realitatea cotidiana, pentru lumea reala a începutului de mileniu III, careia nu mesajul teologic îi trebuie schimbat, ci organizarea teologiei dupa structura de gândire a omului modern, folosirea unui limbaj adecvat, pe care sa-l perceapa si sa-l accepte omul modern, ca si a unor analogii si modele specifice epocii în care traim.
Am putea fi suspectati, pe buna dreptate, fie de orientare apologetica, fie militant-crestina, întrucât cartea se adreseaza direct omului nu numai oferind informatie, ci reflexii, învataminte, dar mai presus de toate invitând la studiu individual al Sfintelor Scripturi, încurajând pe fiecare sa îsi puna întrebari, sa caute raspunsuri, în Biserica. Din fiecare text am extras un set de „dogme” sau învataturi pe care le punem la inima cititorului, student în ale teologiei sau credincios de rând (cu atât mai mult), care va avea sau îsi va face timp sa se dedice constant lecturii din Cartea Cartilor.

Desi termenul „dogma” si derivatii acestuia sunt întelesi în mediul secular cu o inevitabila nuanta peiorativa, îl vom pastra, nu din încapatânare, ci din fidelitate fata de traditia Bisericii si din respect pentru jertfele crestinilor care au aparat „dogmele Bisericii” si au lucrat, prin aplicarea lor în propria viata, la mântuirea lumii.
Era necesara o astfel de precizare, din doua motive: primul este ca astazi dogmele Bisericii sunt fie ignorate, fie negate. Peste indiferenta dogmatica a tot mai multor denominatiuni crestine si a credinciosilor Bisericilor traditionale, se profileaza o tot mai agresiva atitudine anticrestina, precum si o tot mai vizibila si mai vocala prezenta a unor oameni de stiinta care neaga pe fata necesitatea religiei în general, proclamând apusul crestinismului, sub victoria ratiunii si a stiintei. Cel de-al doilea motiv este ca dogmele clasice au fost exprimate, în esenta lor, în formule scurte, incluse în Simbolul de credinta formulat la Sinoadele I si II ecumenice de la Niceea (325), respectiv Constantinopol (381), dar relevanta lor în forma respectiva este tot mai nesemnificativa în viata omului, fenomen valabil si pentru învataturi dogmatice si morale desprinse ulterior din textele Bibliei, dar neevidentiate suficient în formulele dogmatice cunoscute, asupra carora dorim si insistam la finalul fiecarui subcapitol.

În continut, lucrarea abordeaza mai întâi învatatura clasica despre Iisus Hristos, apoi se concentreaza pe diferite aspecte ale teologiei dogmatice, concretizate istoric în jurul Persoanei lui Iisus Hristos, Persoana care se extinde transistoric în fiinta fiecarui credincios crestin ortodox. Fara Hristos nu se poate accepta dogma Sfintei Treimi, fara El nu exista ecleziologie, fara El Duhul Sfânt nu ar lucra în Biserica si în Sfintele Taine, fara El nu este posibila restaurarea si transfigurarea creatiei, în frunte cu omul, nu s-ar putea concepe refacerea cerului nou si pamântului nou, dupa cea de-a doua venire a Fiului în slava.
Poate cel mai important aspect al textelor propuse are în vedere prezentarea lui Iisus în lumina personala, ca Dumnezeu-Om, ca Cel care vine în întâmpinarea omului din toate timpurile si toate locurile, ramânând ceea ce era, adica Dumnezeu si devenind ceea ce nu era, adica om, cunoscând toate ale oamenilor, lucrând ca „toti sa se mântuiascs si la cunostinta adevarului sa vina” (I Timotei 2, 4). Nu se pune problema istoricitatii lui Hristos. Plecam de la premisa ca toti accepta existenta lui Iisus Hristos ca om, în urma cu mai bine  de doua mii de ani, dar încercam sa corelam timpul evanghelic cu vremurile moderne, în care prioritatile omului s-au schimbat. Sunt îndatorat ideii de a scrie aceste texte cartii Parintelui Dumitru Staniloae, Chipul evanghelic a lui Iisus Hristos, inspiratiei primite din partea studentilor si credinciosilor, fata de care nu am facut diferenta, poate prea adeseori am cazut în ispita de a face din catedra amvon si din amvon catedra, în baza principiului ca teologia dogmatica nu trebuie adresata elitelor, ci tuturor credinciosilor. Parintii Bisericii nu au cunoscut rationamentul scolastic, au evitat filosofarea desarta si au dat discursului omiletic un continut teologic prin precizarea clara a dogmelor Bisericii sau, dupa caz, au îmbracat dogmele în discursuri de o frumusete omiletica neegalata.

AICI puteti descarca intreaga carte in format electronic.