Din noaptea Invierii, crestinii se saluta cu formula “Hristos a inviat!”, respectiv “Adevarat a inviat!”, pana la sarbatoarea Inaltarii Domnului la cer, la 40 de zile dupa Pasti. Uneori, intre Inaltare si Cincizecime, unii crestini folosesc salutul “Hristos S-a inaltat!”, respectiv “Adevarat S-a inaltat!”
Aceasta practica, pioasa si reverentioasa in sine, nu are suport biblic si traditional, ci reprezinta doar o extensie care mai degraba ne poate conduce la a diminua importanta Invierii, ca eveniment central si mantuitor pentru omenitate si pentru viata individual. Cum asta? Simplu pentru ca Inaltarea este urmarea “naturala” a invierii si nu ne surprinde; Inaltarea nu a fost contestata de nimeni si nimeni nu s-a indoit de ea; Inaltarea s-a facut IN FATA Apostolilor, nu tainic, in miez de noapte ca Invierea. Se stie ca primii care s-au indoit de Inviere au fost insisi ucenicii: nu au crezut-o pe Maria Magdalena, nu le-au crezut pe femeile mironosite, Toma nu i-a crezut pe Apostoli etc. Toate relatarile pareau fantasmagorice. Invierea a fost evenimentul care a fost transmis prin viu grai, de la om la om, fara dovezi si trebuia repetat pentru a confirma ca cel ce primea mesajul accepta marele eveniment.
Crezul se încheie cu afirmarea credintei in invierea mortilor, care se zideste pe invierea lui Hristos. Inaltarea este cumva “cuprinsa” in Inviere, este logica si incontestabila. Prin Inviere a fost distrus “boldul” mortii si lumea a fost rascumparata, Omul Hristos ramanad in mod natural Dumnezeu inaltat la ceruri. Liturghia este, dealtfel, slujba invierii, Duminica a devenit ziua invierii. La sfarsitul Sfintei Liturghii preotul mentioneaza succint, in taina “Inalta-Te peste ceruri Dumnezeule si peste tot pamantul slava Ta!”, pe cand Invierea este proclamata cu toata fiinta de preot si credinciosi.
Asadar, salutul “Hristos S-a inaltat!” nu se justifica din punct de vedere teologic si practic, pentru ca cel care crede in Inviere, nu-si mai face nicio indoiala cu privire la Inaltarea Domnului. In caz contrar, riscam sa prelungim cu elemente folclorice unele sarbatori (cum se intampla cu Nasterea Domnului care a fost “sufocata” de elementele straine precum pomul, cadourile, vacantele in lorcuri exotice, party-urile etc) si sa neglijam importanta soteriologica a ceea ce este esential pentru om: Invierea Domnului ca premisa a invierii persoanei.
Chiar m-am intrebat daca e normal sa ne intampinam in aceasta perioada ( de la Inaltare pana la Pogorarea Sf. Duh) cu salutul “Hristos S-a inaltat!” – “Adevarat S-a inaltat!”. In ziua Inaltarii ma gandesc ca ar merge, dar in celelalte zile?.. Ma intreb pur si simplu.. Daca s-ar discuta aceasta in “popor”, cu mentalitatea care exista deocamdata (Sunt optimista si am incredere ca se va indrepta), ar zice ca suntem “secularizati”. 🙂
Nu cred ca este vorba de folosirea acestei formule pentru ca cineva are o nedumerire, ci pentru a-si exprima bucuria care-l cuprinde ca Hristos S-a inaltat … este o prelungire a bucuriei Invierii care se extinde si asupra praznicului Inaltarii. Element folcloristic, sau nu, din momentul in care nu contravine religiei crestine, ba din contra vine sa exprime o forma de pietate, nu vad de ce nu am fi de acord cu aceasta formula de salut crestin. Tine de atitudinea fiecaruia daca reprezinta o formalitate sau daca traire cu adevarat a bucuriei acestui praznic.
CUM RAMANE CU SALUTUL GEN “DOAMNE AJUTA”?….SE JUSTIFICA EL BIBLIC?
In general, am facut din rugaciuni petitii! Doamne ajuta este o astfel de petitie, buna in sine, epntru ca depindem de ajutorul Lui in orice moment, dar problema este ca se face mecanic, la televizor, pe strada, oriunde. Se demonetizeaza prin faptul ca nu este insotit de participarea credintei la salut. Biblic este pentru ca se refera la strigatul tatalui cu copilul demonizat, (“Cred Doamne, ajuta necredintei mele) si alti “beneficiari” ai minunilor lui Hristos. Deci, “Doamne ajuta” trebuie sa fie expresia credintei care face minuni, adica mai mult decat un salut formal. In orice caz, mai bun decat “Ciao” sau “Pa”.