Acum cateva zile fiul meu m-a intrebat ce este atat de special (a se citi spectaculos) in a fi crestin, in comparatie cu “alte” religii? Legitima intrebarea, dar gresita. In ea am recunoscut vocea publica a modului cum percepem statutul nostru de crestini ortodocsi: niste religiosi printre alti religiosi ai lumii. Eu nu consider Ortodoxia o religie ca toate celelalte, nu din aroganta, ci din prin continutul ei. O religie este reflexia sociala a ceea ce a creat omul pentru un dumnezeu care exista sau nu (nu e obligatoriu, a se vedea buddhismul ateu): doctrine, ritualuri, mituri, norme de viata, obligatii, prejudecati, constrangeri etc. Ortodoxia are punctul de plecare nu in ce face omul pentru Dumnezeu ci in CEEA CE FACE DUMNEZEU PENTRU OM. De aceea nu este o religie, este un mod de viata, prin care receptam, recunoastem si raspundem lui Dumnezeu care ne cheama, care a creat, a condus, a mantuit, ghideaza pana la sfarsitul timpului creatia si o va transfigura (NB: nu o va pierde, pentru ca Dumnezeu este iubire si bunatate, ci va suferi pentru cei care aleg sa se piarda, la fel cum a suferit pe cruce pentru cei pe care i-a mantuit, cum a suferit si pentru Iuda ca n-a renuntat la planul lui: “Cu un sarut, Iuda, vinzi tu pe Invatatorul?”). In concluzie, Ortodoxia, asa cum trebuie traita, este raspunsul omului la dragostea lui Dumnezeu. Teologia este ceea ce am inteles noi despe ce a spus/facut Dumnezeu, nicidecum “stiinta despre Dumnezeu”.

Ce e spectaculos in a fi crestin? Didactic doua lucruri: trinitatea Persoanelor (care nu fac din Dumnezeu o entitate insingurata si egoista: monoteismul rigid iudaic si islamic) si invierea lui Iisus Hristos. Acestea sunt doua realitati pe care omul nu le poate determina sau controla si face ca Ortodoxia sa nu fie o “religie”. Orice asemanari cu “alte religii” de unde se presupune ca s-ar fi inspirat in invatatura despre Treime sau Inviere sunt simple speculatii. A se vedea diletantismul in prezentarea religiei in documentarul Zeitgeist.

In concluzie, sunt crestin pentru ca Dumnezeu m-a iubit dinainte de a fi in lume. Dumnezeu nu “practica” sau “exprima” iubirea, asa cum face omul, ci ESTE in fiinta Lui iubire. De aceea e necesar sa fie trei Persoane (numai doua ar inchide cercul in mod egoist si iubirea ar fi quantificata dupa masura cat dau atat trebuie sa primesc) si un singur Dumnezeu pentru ca este infinit si nu poate exista decat O infinitate. Cat timp Dumnezeu trimite harul s?u in sufletul credinciosului prin rugaciune, nu putem sa-i spunem decat “Multumesc!” (Euharisto, in greaca). In ce priveste dragostea pentru om, Dumnezeu Fiul s-a inomenit pentru a restaura din interior umanitatea, a o face permeabila la harul Duhului Sfant si a o vindeca de cele doua racile care ii sunt specifice: nimicul si moartea. Noi nu murim fizic pentru ca pacatuim, cum gresit se spune (si pisica moare si nu pacatuieste), ci pentru ca nu mai avem legatura cu sursa vietii, Dumnezeu. Fata de nimicul nirvanic, Hristos ne face un “link” cu Dumnezeu si ne spune ca suntem “dumnezei”, iar fata de moarte ne da “invierea”. Ne face egalii lui Dumnezeu, prin har. Nu e spectaculos?

Cum a refacut Iisus natura umana? Ca Dumnezeu putea sa o restaureze si printr-o simpla comanda. Dar pentru ca Adam cel din lut a slabit natura umana prin pacatul originar, Hristos s-a facut “Adam” sau pamant, adica trup, ca sa o refaca din interior. Natura astfel refacuta, ontologic, devine compatibila cu Dumnezeu. Stiinta astazi da omului sansa ca, prin celulele stem recoltate din placenta materna, omul sa se vindece de boli incurabile chiar si dupa 50 de ani de viata, pentru ca celulele acestea minunate “recunosc” organismul sanatos, de la nastere si il “repara” in mod inexplicabil. Hristos nu a venit in lume ca intr-o tara straina, ci ca la ceva ce cunostea: umanitatea fusese creata dupa “chipul Lui”, deci o stia sanatoasa, dar se imbolnavise prin Adam. Venind, o asuma in trupul Sau, o reface si o prezinta Tatalui prin Duhul Sfant, cel care este “de viata Facatorul”.

Chiar si prin trup, atat timp cat Hristos s-a facut trup, purtam dumnezeirea in noi, iar el duce umanitatea noastra in relatia cu Dumnezeu. De aici valoarea trupului, destinul lui sublim si frumusetea sfinteniei. Deci, spectaculos in crestinism este ca purtam scanteia de dumnezeire care inviaza, traim iubirea trinitara care nu moare niciodata si purtam in trupul nostru, “templu al Duhului Sfant” celulele stem ale lui Hristos – Dumnezeu. Multumim lui Dumnezeu pentru stiinta pe care ne-o daruieste sa il descoperim in toate.